Un adolescent in varsta de 17 ani pe nume Jamie Morgan locuieste in zona estica
a Londrei impreuna cu mama lui Marion, tatal sau George decedand pe vremea cand
el era copil. Intrucat s-a nascut cu un semn dizgratios in forma de inima pe
chip din pricina caruia a devenit tinta tachinariilor celorlalti, Jamie este
singuratic si nefericit, canalizandu-si energia in pasiunea sa pentru
fotografie. Dupa ce urmareste jurnalele de stiri ce prezinta actele de violenta
comise de catre un grup de tineri care poarta masti demonice, iar mama lui este
ucisa cu brutalitate de acesti atacatori, Jamie Morgan intelege ca asasinii nu
sunt oameni mascati, ci creaturi ale infernului. Dornic sa rezbune moartea mamei
sale, baiatul il cunoaste pe Papa B, intruchiparea Satanei, care ii propune un
pact faustian: indepartarea definitiva a semnului din nastere si sansa la iubire
si la o viata normala contra savarsirii unor acte haotice care il transforma
treptat intr-un criminal. Frumusetea fizica redobandita si relatia amoroasa pe
care o infiripa cu Tia sunt scump platite de catre Jamie Morgan, care isi da
seama ca Diavolul nu joaca niciodata fair play si ca trebuie sa lupte din greu
pentru a-si salva sufletul de flacarile iadului